Accidente rutiere cu vinovat neasigurat

Dacă sunteţi victima unui accident, iar vehiculul vinovat nu este asigurat RCA, ori este necunoscut, sunteţi îndreptăţit să primiţi despăgubiri, în acelaşi mod în care le-aţi fi primit dacă autovehiculul era asigurat.

Pentru astfel de situaţii, asigurătorii care încheie pe teritoriul României asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) contribuie la finanţarea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

  • Dacă autovehiculul neasigurat este înregistrat în orice stat mai puţin cele semnatare ale Acordului Multilateral de Garantare, atunci păgubitul va apela la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.)
  • Dacă autovehiculul neasigurat este înregistrat într-unul dintre statele semnatare ale Acordului Multilateral de Garantare, atunci păgubitul va apela la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.): şi va urma recomandările pe care le va primi de la această instituţie.

Statele semnatare ale Acordului Multilateral de Garantare sau care acţionează în conformitate cu acesta sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Spania (şi Insulele Canare), Estonia, Franţa (inclusiv Monaco), Finlanda, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia (inclusiv Vatican şi Republica San Marino), Irlanda, Islanda, Luxemburg, Lituania, Letonia, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia, Polonia, Suedia, Slovacia, Slovenia, plus Elveţia, Andorra şi Croaţia.